Hanul Roșu

La intersecția străzilor Franceză cu Șelari, în apropiere de Curtea Domnească, se află o veche clădire foarte faimoasă pe vremuri – Hanul Roșu.

hanul-rosu3
Construit pe la sfârșitul secolului XVIII, hanul a avut mulți proprietari. A aparținut Mânăstirii Cotroceni care l-a vândut unei jupânese Zamfira, care la rândul ei l-a vândut lui Zoe Golescu, soția lui Dinicu Golescu. În 1838, hanul a ars complet, iar Zoe Golescu a dat în arendă parcela pe care fusese construită clădirea lui Dimitrie Bola, care a reconstruit Hanul în stil neogotic, cu un balcon foarte frumos din metal în formă semicilindrică deasupra intrării, care astăzi nu mai există. În fapt nimic din clădirea actuală nu aduce cu imobilul neogotic de altădată.

hanul-rosu1

hanul-rosu2

Hanul Roșu devine un simbol al capitalei, un loc de întâlnire al vieții publice de la acea vreme din București, un fel de mall actual, dar la o mărime mică. La un moment dat aici a funcționat și un cazino. La prăvăliile de la parterul Hanului Roșu a fost adusă prima râșniță de cafea care scotea într-un ceas „10 oca de cafea pisată”.

În 1859, în Hanul Roșu a locuit o scurtă perioadă și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, venit la București cu ocazia alegerii sale ca domnitor al Țării Românești.

Mulți ani clădirea a fost un magazin de mobilă acoperit de reclame.

hanul-rosu4

După 1940, Hanul Roșu își pierde frumosul balcon și toată decorația de stuc, devenind o clădire urâtă și fără niciun farmec.

După 1990, clădirea a fost vopsită într-un roșu-vișiniu, aici avându-și locația clubul Suburbia și ulterior Divan Express (un take-away cu specific arăbesc).

În 2013, a început renovarea și reconsolidarea clădirii….

dsc00715dsc03784

În februarie 2017 a fost finalizată renovarea cladirii, care arată astfel (oricum mai plăcută decât atunci când era vopsită în roșu-vișiniu):

Hanul Rosu 2017

Anunțuri

Prin București în căutarea lui Eminescu

Mai toată lumea a auzit de Mihai Eminescu, cunoscut și ca ”luceafărul poeziei românești”, ”poetul nostru național”, ”poetul nepereche al României”, etc…. Poza sa cea mai cunoscută rămâne cea făcută în Praga când avea 19 ani, care îl prezintă cu un chip angelic. Mai jos este și un portret ulterior făcut de Franz Duschek în București în jurul anului 1878.

eminescuÎn zbuciumata sa viață, pașii l-au purtat și pe străzile Bucureștiului, în diferite locații. Moda timpului, care s-a menținut până aproape de cel de-al doilea război mondial, era să-ți schimbi domiciliul de două ori pe an – de sfântul Gheorghe și de sfântul Dumitru – când se modificau și chiriile și găseai și o cameră mai aproape de locul de muncă.

Când era tânăr (prin anul 1868) a fost angajat ca sufleor și copist la Teatrul cel Mare, numit ulterior Teatrul Național – cel de pe Podul Mogoșoaiei actualmente Calea Victoriei care a fost avariat în timpul bombardamentelor din 1944 și darâmat (azi găsim în fosta locație a Teatrului cel mare Hotelulul Novotel a cărui fațadă amintește de fostul teatru). Eminescu a locuit în acestă perioadă în Hotelul Hugues (Calea Victoriei nr. 54) care se afla în fața teatrului. Hotelul se găsește și astăzi lângă Hotelul Continental, în varianta modificată realizată după anul 1890, când i s-a adăugat un etaj și a fost mansardat.

hotel-hugueshotel-hugues-2

Mai târziu a devenit redactor și ulterior redactor-șef la ziarul Timpul. Sediul ziarului Timpul a fost întâi pe str. Lipscani nr. 19 în perioada 1877 – 1879, sediul există și astăzi. În acest sediu a lucrat alături de Caragiale.

str-lipscani-2 str-lipscani-3

Apoi sediul ziarului Timpul s-a mutat pe str. Academiei o scurtă perioadă apoi pe str. Covaci nr. 14 (1880-1881); acest ultim sediu există și astăzi, iar o plachetă menționează acest lucru:

str-covaci-1 str-covaci-2

În 1877, Eminescu a locuit pe str. Speranței nr. 4, casă în care l-a vizitat și prietenul său Ion Creangă. Casa există și astăzi, dar nimic nu reamintește de acest lucru.

dsc01483

Apoi a locuit o perioadă în curtea bisericii Caimata, cunoscută și ca Biserica lăutarilor. Biserica a fost demolată în 1892, în 1891 fostul Primar al Capitalei Pache-Protopopescu, a semnat proiectul de sistematizare al Bucureștiului prin care era trasat viitorului bulevard Carol I. În prima hartă vedeți atât biserica Caimata cât și Spitalul Colțea încercuite pentru a realiza în ce zonă se afla biserica (parte dintr-o hartă compusă și lucrată în 1911 de Petre Ambrosiu pensionar, care a folosit ca sursă de inspirație Planul Borroczyn din 1852). Am adăugat cu roșu pe o hartă actuală fosta locație a bisericii, pentru o mai bună localizare. Astăzi în locul bisericii se află bd. Carol I, Bursa de Valori București și un loc viran folosit ca parcare de catre Banca Piraeus.

bis-caimataharta-biserca-caimata2

bd-carol-iO perioadă a locuit în casele lui Titu Maiorescu din zona Atheneului. Prima cea din str. Herastrăului nr. 27 (azi str. George Enescu), iar alta unde era și sediul Junimii (poza alb-negru de mai jos) pe fosta str. Mercur nr. 1, actuala Arthur Verona. Astăzi, în locul clădirii de pe Arthur Verona e un părculet și blocul Eva. O plachetă memorială amintește acest lucru.

casa-maiorescubd-magheru-2bd-magheru-1

A revenit apoi pe strada Herăstrului și a locuit în mansarda de la nr. 11 bis.  Azi e o cladire veche renovată și Enescu Office Building.

str-enescu-11Prin 1879, documentele consemnează că locuia pe Podul Mogoșoaiei / Calea Victoriei, într-o casă ce se afla prin dreptul actualului Muzeu al Colecțiilor de Artă.

Între perioada 1881-1882 locuiește pe str. Șipotul Fântânilor din zona grădinii Cișmigiu și pe str. Biserica Enei nr. 1 într-o casă a lui Carol Popp de Szathmari, casă demolată în timpul bormbardamentelor din cel de-al doilea război mondial (foto din cartea Carol Popp de Szathmari, autorul pozei fiind necunoscut).

str-biserica-eneiÎn 1882 a locuit împreună cu Veronica Micle pe str. Buzești nr. 5. Clădirea a scăpat de demolarea din anii 1973, datorită implicări scriitorilor și academicienilor vremii, care au scris numeroase articole în ziarele Luceafărul, România Literală, Saptămâna și spus că fac lanț uman în jurul ei în cazul în care se decide demolarea. Aceste demersuri i-au determinat pe conducătorii vremii să spună că imobilul face parte din patrimoniul țării și din memoria colectivă a poporului român. Dar, sărmana clădire n-a scăpat de demolarea lui Oprescu în 2010. Mai avem oare scriitori pe care să-i preocupe trecutul? Nu cred. Nici ministrul culturii din acea vreme nu s-a opus demolării. N-am auzit de personalități care să iasă și să spună că nu trebuie demolată locația respectivă. Sunt toți niște fanfaroni. În fapt, se vede o remodelare a noilor generații prin punerea în uitare a unor valori ale literaturii române.

str-buzestistr-buzesti2

La finele anului 1882 s-a mutat cu chirie pe str. Știrbei Vodă.

În 1883, locuiește în casa lui Ioan Slavici din Piața Amzei. Pe locul fostei case a lui Slavici se găsește un bloc care are o plachetă memorială ce menționează acest lucru. Deoarece nu se înțelegea cu doamna Slavici, Eminescu se mută la prietenul său Simtion, pe str. Apolodor.

piata-amzei-1 piata-amzei-2

Ca membru fondator al Societății Carpaților (societate secretă înființată în 24 ianuarie 1882), Eminescu a frecventat destul de des locația din str. Apolodor nr. 14, locuind la prietenul său Simtion. Din păcate nimic nu mai amintește de trecerea lui Eminescu pe aici, în zonă majoritatea numerelor pare din strada Apolodor fiind înlocuite de un teren viran.

str-apolodor-3str-apolodor-1str-apolodor

Activitatea Societății Carpaților era urmărită atent de spionii Austro-Ungariei, deoarece avea ca scopuri: unirea tuturor românilor în cuprinsul ”Daciei Mari” și ”Emanciparea economică și intelectuală a întregului popor românesc”, lucruri nedorite în imperiu. Mai jos sunt niște extrase din documente unde se vede încercuit numele lui Eminescu și cel al Societății Carpaților.

eminescu-pe-lista societatea-carpatii-25-iunie-1883

Societatea Carpații a fost desființată în aceeași zi în care Eminescu a fost arestat – 28 iunie 1883. Mai multe informații și documente despre acest subiect găsiți aici și aici.

Baia / stabilimentul de băi Mitrașevski de unde a fost ridicat de comisarul Niculescu în 28 iunie 1883, se afla pe str. Poliției nr. 4. Astăzi, aici e ruina Hotelului Tranzit.

 dsc00501

A murit pe str. Plantelor nr. 9, în Sanatoriul Caritatea al doctorului Șuțu. În locația unde a fost sanatoriul există o altă cladire construită după 1920. De notat că pe placa ce se află pe clădire este menționată ca dată a morții ziua de 16 iunie, probabil o greseală necorectată până azi în 2017. Din neglijență nu se schimbă placheta? Sau poate Eminescu trebuie uitat?

str-plantelor-1 str-plantelor-3

S-au scris destul de multe (și probabil se vor mai scrie) despre boala și moartea lui Eminescu. Oficial a murit de alienație mintală provocată de sifilis. Neoficial, ar fi murit în urma otrăvirii cu mercur și a unui traumatism cranian (o lovitură aplicată la cap cu o cărămidă de către unul din pacienții Sanatoriului Caritatea cu o zi înaintea morții). Ultimele cercetări arată că a fost otrăvit cu mercur începând din 1883, lucru care i-a provocat câțiva ani mai târziu un stop cardio-respirator. Acest lucru demonstrează că Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis (vezi aici mai multe).

Ca rânduri de final, să nu uităm că pașii poetului au fost înaintea noastră pe străzile centrale ale orașului București, chiar dacă majoritatea locațiilor nu mai există. Dar poate că cel mai ușor e să ne amintim tot timpul de romanticul Eminescu prin poeziile sale: Luceafărul, Mai am un singur dor, Somnoroase păsărele, Scrisoarea a III a, Ce te legeni, Atât de fragedă …, Ai noștri tineri, Iubind în taină, Ce-ți doresc eu ție dulce Românie, Departe sunt de tine, Glossă, Și dacă…, etc.

 

 

 

Conacul Dudesti Cioplea sau cetatuia Cioplea a lui Ipsilanti?

Pe str. Ilioara la nr. 15 se află un complex arhitectonic destul de bine păstrat construit de prin anul 1750 și care este singurul de acest gen în București, având anexele aproape întregi. C. C. Giurescu arată că așezarea boierească de la Dudești-Cioplea este înconjurată de un zid înalt, lucrat, cum spun localnicii „cu robii”, ea având o pivniță foarte bine păstrată din epoca brâncovenească.

DSC01129DSC01130DSC01147 DSC01128DSC01141DSC01159DSC01139DSC01135Piesa cea mai valoroasă a ansamblului arhitectonic este pivnița, care se compară cu cea de la Mogoșoaia, din păcate nevizitabilă azi, ca în fapt întreaga clădire. În pivniță există un tunel care lega conacul de Mânăstirea Văcărești (disparută astăzi), intrarea în tunel fiind zidită prin anul 1965. Din mărturisirile celor care au intrat în tunel până la zidirea intrarii acesteia, galeria avea aproximativ doi metri și jumătate înălțime și un metru lățime. Se pare că, prin acest tunel se aduceau de la închisoarea Văcărești, condamnații care erau spânzurați în curtea conacului. Spânzuratoarea a fost dărâmată prin anii 1955-1957, iar cu cărămizile provenite de la ea s-a astupat ulterior gura tunelului. Se spune că tunelul era folosit destul de des și de faimosul haiduc Ioniță Tunsu.

În pozele de mai jos se vede drumul către pivniță.

DSC01143DSC01145

Deși nu există documente care să-i ateste ctitorii, unele persoane spun că, această așezare ar fi fost construită de Alexandru Ipsilanti pe ruinele unei foste clădiri din epoca brâncovenească. Se pare că în unele documente de dinainte de război când construcția aparținea de primăria comunei era trecuta ca „Cetățuia lui Ipsilanti”. Oricum, printre cei care au mai deținut clădirea se număra Nicolae Dudescu și fiul său Constantin care a vândut-o ulterior bancherului Ioan Hagi Mosco. Familia Hagi Mosco va vinde complexul unui grec Viena Simon Sina. Ultimul proprietar a fost arendașul Ivanciu Gruiev. După naționalizare clădirea a fost transferată către I.R.E.B., apoi la Gostatul care își avea sediul chiar în cladirea conacului. După 1989 a fost alocată Fabricii de Tutun Regie. Dupa ce fabrica a fost privatizată, noul proprietar firma Galaxy a depozitat în clădire arhiva fabricii de tutun și a lasat-o în părăsire. De câțiva ani, în acel loc sunt firme (sau poate o singură firma) de ITP, tinichigerie, vopsitorie auto, spălătorie auto. O fi rămas același proprietar și a subinchiriat, nu știu. Oricum, dacă veți vizita complexul veți vedea multe resturi de mașini.

Complexul arhitectonic se întinde pe o suprafață de 200.000 de metri pătrați, accesul în curte efectuându-se în trecut prin două porți aflate pe laturile din nord și din sud, porți flancate de câte două coloane de piatră având capitele ornate cu motive florale. Ulterior, pe lângă cele două porți oficiale au mai aparut încă două. Curtea este înconjurată de un zid de fortificație de doi metri și jumatate înalțime și circa 1 metru lățime.

Prima poză a intrării din 2009 (de pe Google) și restul din 2013.

foto-2009 DSC01125

DSC01126DSC01167

Pe lângă conacul propriu-zis, printre anexele conservate foarte bine este biserica care se află în afara curții, dar și turnul de apa (fotografii din 2013)

DSC01149DSC01153

Conacul Dudești Cioplea are codul B-II-m-A-18936 pe lista monumentelor istorice ale Bucureștiului sub denumirea de Conacul Cantacuzino – Curțile Dudești-Cioplea.

Poate se va trezi cineva de la Ministerul Culturii și va face ceva cu aceasta locație. Dar poate ca nu. Probabil rechinii imobiliari vor spune ce nouă ne trebuie vechituri. Facem pe locul ala ceva frumos de sticla…..

 

Update: cum arată conacul în martie 2017

Comparativ cu 2013 când am făcut primele poze, conacul continuă să se degradeze, nefăcându-se nimc pentru consolidarea lui. Geamurile de la parter au fost acoperite, cele de la etaj nu mai au geamuri sau sunt sparte, ramele geamurilor par dezarticulate; acoperișul e din ce în ce mai degradat, iar ușa de tablă care duce spre pivniță e deschisă dar accesul e blocat de o mașină avariată. Turnul cu apă are geamul acoperit de o reclamă. În rest, parcă s-au înmulțit firmele și numărul mașinilor avariate. Păcat că nu se face nimic pentru renovarea și promovarea conacului și a anexelor. Mai ales că e mai aproape decât Mogoșoaia, e adevărat că nu la fel de frumoasă, dar renovată și cu o grădină pe măsura imensității curții ar fi un loc extraordinar pentru diverse evenimente.

dsc01506 dsc01507 dsc01508 dsc01509 dsc01510 dsc01512 dsc01514 dsc01518 dsc01520 dsc01521

 

Casa Florescu

Vis-a-vis de biserica Sfinții Apostoli (pe str. Vânători nr. 4) se afla, înca, ce a mai rămas din casa în care a locuit big vel aga Iordache Florescu (9 mai 1789 – 5 mai 1848), soția acestuia Anica (n. Sutu) și copii lor Grigore, Iancu, Costache, Dumitrache, Alexandrina (Luxita). Iordache Florescu a devenit mare logofăt în 1840.

Frații Florescu au fost membrii ai societății secrete „Frația”, iar întâlnirile acestei societăți se făceau în această casă. Grigore Florescu a slujit ca magistrat la Curtea de Apel, devenid ulterior președinte al Tribunalului Dâmbovița. Alexandrina (Luxita) a avut o mezalianță cu Nicolae Balcescu până la sfârșitul vietii acestuia. Împreună au avut un copil, Bonifaciu Florescu (14 mai 1848, Budapesta – 18 decembrie 1899, București) care a fost publicist, traducător și critic literar.

Membrii familei Florescu sunt îngropați la Mânăstirea Țigănești – ctitorie a familiei.

Casa Florescu este înregistrată în lista monumentelor istorice din București având codul B-II-m-B-1983

DSC00497DSC00498

DSC01175

DSC01178

DSC01180

DSC01182

DSC01184DSC01185

DSC01186

DSC01188

DSC01190