Prin București în căutarea lui Eminescu

Mai toată lumea a auzit de Mihai Eminescu, cunoscut și ca ”luceafărul poeziei românești”, ”poetul nostru național”, ”poetul nepereche al României”, etc…. Poza sa cea mai cunoscută rămâne cea făcută în Praga când avea 19 ani, care îl prezintă cu un chip angelic. Mai jos este și un portret ulterior făcut de Franz Duschek în București în jurul anului 1878.

eminescuÎn zbuciumata sa viață, pașii l-au purtat și pe străzile Bucureștiului, în diferite locații. Moda timpului, care s-a menținut până aproape de cel de-al doilea război mondial, era să-ți schimbi domiciliul de două ori pe an – de sfântul Gheorghe și de sfântul Dumitru – când se modificau și chiriile și găseai și o cameră mai aproape de locul de muncă.

Când era tânăr (prin anul 1868) a fost angajat ca sufleor și copist la Teatrul cel Mare, numit ulterior Teatrul Național – cel de pe Podul Mogoșoaiei actualmente Calea Victoriei care a fost avariat în timpul bombardamentelor din 1944 și darâmat (azi găsim în fosta locație a Teatrului cel mare Hotelulul Novotel a cărui fațadă amintește de fostul teatru). Eminescu a locuit în acestă perioadă în Hotelul Hugues (Calea Victoriei nr. 54) care se afla în fața teatrului. Hotelul se găsește și astăzi lângă Hotelul Continental, în varianta modificată realizată după anul 1890, când i s-a adăugat un etaj și a fost mansardat.

hotel-hugueshotel-hugues-2

Mai târziu a devenit redactor și ulterior redactor-șef la ziarul Timpul. Sediul ziarului Timpul a fost întâi pe str. Lipscani nr. 19 în perioada 1877 – 1879, sediul există și astăzi. În acest sediu a lucrat alături de Caragiale.

str-lipscani-2 str-lipscani-3

Apoi sediul ziarului Timpul s-a mutat pe str. Academiei o scurtă perioadă apoi pe str. Covaci nr. 14 (1880-1881); acest ultim sediu există și astăzi, iar o plachetă menționează acest lucru:

str-covaci-1 str-covaci-2

În 1877, Eminescu a locuit pe str. Speranței nr. 4, casă în care l-a vizitat și prietenul său Ion Creangă. Casa există și astăzi, dar nimic nu reamintește de acest lucru.

dsc01483

Apoi a locuit o perioadă în curtea bisericii Caimata, cunoscută și ca Biserica lăutarilor. Biserica a fost demolată în 1892, în 1891 fostul Primar al Capitalei Pache-Protopopescu, a semnat proiectul de sistematizare al Bucureștiului prin care era trasat viitorului bulevard Carol I. În prima hartă vedeți atât biserica Caimata cât și Spitalul Colțea încercuite pentru a realiza în ce zonă se afla biserica (parte dintr-o hartă compusă și lucrată în 1911 de Petre Ambrosiu pensionar, care a folosit ca sursă de inspirație Planul Borroczyn din 1852). Am adăugat cu roșu pe o hartă actuală fosta locație a bisericii, pentru o mai bună localizare. Astăzi în locul bisericii se află bd. Carol I, Bursa de Valori București și un loc viran folosit ca parcare de catre Banca Piraeus.

bis-caimataharta-biserca-caimata2

bd-carol-iO perioadă a locuit în casele lui Titu Maiorescu din zona Atheneului. Prima cea din str. Herastrăului nr. 27 (azi str. George Enescu), iar alta unde era și sediul Junimii (poza alb-negru de mai jos) pe fosta str. Mercur nr. 1, actuala Arthur Verona. Astăzi, în locul clădirii de pe Arthur Verona e un părculet și blocul Eva. O plachetă memorială amintește acest lucru.

casa-maiorescubd-magheru-2bd-magheru-1

A revenit apoi pe strada Herăstrului și a locuit în mansarda de la nr. 11 bis.  Azi e o cladire veche renovată și Enescu Office Building.

str-enescu-11Prin 1879, documentele consemnează că locuia pe Podul Mogoșoaiei / Calea Victoriei, într-o casă ce se afla prin dreptul actualului Muzeu al Colecțiilor de Artă.

Între perioada 1881-1882 locuiește pe str. Șipotul Fântânilor din zona grădinii Cișmigiu și pe str. Biserica Enei nr. 1 într-o casă a lui Carol Popp de Szathmari, casă demolată în timpul bormbardamentelor din cel de-al doilea război mondial (foto din cartea Carol Popp de Szathmari, autorul pozei fiind necunoscut).

str-biserica-eneiÎn 1882 a locuit împreună cu Veronica Micle pe str. Buzești nr. 5. Clădirea a scăpat de demolarea din anii 1973, datorită implicări scriitorilor și academicienilor vremii, care au scris numeroase articole în ziarele Luceafărul, România Literală, Saptămâna și spus că fac lanț uman în jurul ei în cazul în care se decide demolarea. Aceste demersuri i-au determinat pe conducătorii vremii să spună că imobilul face parte din patrimoniul țării și din memoria colectivă a poporului român. Dar, sărmana clădire n-a scăpat de demolarea lui Oprescu în 2010. Mai avem oare scriitori pe care să-i preocupe trecutul? Nu cred. Nici ministrul culturii din acea vreme nu s-a opus demolării. N-am auzit de personalități care să iasă și să spună că nu trebuie demolată locația respectivă. Sunt toți niște fanfaroni. În fapt, se vede o remodelare a noilor generații prin punerea în uitare a unor valori ale literaturii române.

str-buzestistr-buzesti2

La finele anului 1882 s-a mutat cu chirie pe str. Știrbei Vodă.

În 1883, locuiește în casa lui Ioan Slavici din Piața Amzei. Pe locul fostei case a lui Slavici se găsește un bloc care are o plachetă memorială ce menționează acest lucru. Deoarece nu se înțelegea cu doamna Slavici, Eminescu se mută la prietenul său Simtion, pe str. Apolodor.

piata-amzei-1 piata-amzei-2

Ca membru fondator al Societății Carpaților (societate secretă înființată în 24 ianuarie 1882), Eminescu a frecventat destul de des locația din str. Apolodor nr. 14, locuind la prietenul său Simtion. Din păcate nimic nu mai amintește de trecerea lui Eminescu pe aici, în zonă majoritatea numerelor pare din strada Apolodor fiind înlocuite de un teren viran.

str-apolodor-3str-apolodor-1str-apolodor

Activitatea Societății Carpaților era urmărită atent de spionii Austro-Ungariei, deoarece avea ca scopuri: unirea tuturor românilor în cuprinsul ”Daciei Mari” și ”Emanciparea economică și intelectuală a întregului popor românesc”, lucruri nedorite în imperiu. Mai jos sunt niște extrase din documente unde se vede încercuit numele lui Eminescu și cel al Societății Carpaților.

eminescu-pe-lista societatea-carpatii-25-iunie-1883

Societatea Carpații a fost desființată în aceeași zi în care Eminescu a fost arestat – 28 iunie 1883. Mai multe informații și documente despre acest subiect găsiți aici și aici.

Baia / stabilimentul de băi Mitrașevski de unde a fost ridicat de comisarul Niculescu în 28 iunie 1883, se afla pe str. Poliției nr. 4. Astăzi, aici e ruina Hotelului Tranzit.

 dsc00501

A murit pe str. Plantelor nr. 9, în Sanatoriul Caritatea al doctorului Șuțu. În locația unde a fost sanatoriul există o altă cladire construită după 1920. De notat că pe placa ce se află pe clădire este menționată ca dată a morții ziua de 16 iunie, probabil o greseală necorectată până azi în 2017. Din neglijență nu se schimbă placheta? Sau poate Eminescu trebuie uitat?

str-plantelor-1 str-plantelor-3

S-au scris destul de multe (și probabil se vor mai scrie) despre boala și moartea lui Eminescu. Oficial a murit de alienație mintală provocată de sifilis. Neoficial, ar fi murit în urma otrăvirii cu mercur și a unui traumatism cranian (o lovitură aplicată la cap cu o cărămidă de către unul din pacienții Sanatoriului Caritatea cu o zi înaintea morții). Ultimele cercetări arată că a fost otrăvit cu mercur începând din 1883, lucru care i-a provocat câțiva ani mai târziu un stop cardio-respirator. Acest lucru demonstrează că Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis (vezi aici mai multe).

Ca rânduri de final, să nu uităm că pașii poetului au fost înaintea noastră pe străzile centrale ale orașului București, chiar dacă majoritatea locațiilor nu mai există. Dar poate că cel mai ușor e să ne amintim tot timpul de romanticul Eminescu prin poeziile sale: Luceafărul, Mai am un singur dor, Somnoroase păsărele, Scrisoarea a III a, Ce te legeni, Atât de fragedă …, Ai noștri tineri, Iubind în taină, Ce-ți doresc eu ție dulce Românie, Departe sunt de tine, Glossă, Și dacă…, etc.

 

 

 

Anunțuri